Calator pe doua roti

Totul a pornit de la ideea de a merge acasa, sa îi fac rost de numar nou lui Sleipnir, Intruderul meu si profitând de faptul ca aveam câteva zile de concediu în perioada asta, mi-am facut dosarul cu hârtogariile necesare, atatea câte aveam pe la momentul respectiv, mi-am bagat si câteva haine in rucksac si am asteptat dimineata celei de-a doua zi, ca sa pornesc la drum. A, sa nu uit…mi-am procurat si o harta rutiera a României, cu gândul sa îmi notez pe ea starea drumurilor si locurile de popas si mi-am încarcat cele doua baterii ale telefonului. Am hotarât cu o seara înainte sa merg catre Vatra-Dornei pe traseul Bucuresti - Ploiesti – Brasov – Sfântu-Gheorghe – Baile Tusnad – Miercurea-Ciuc – Gheorgheni-Bicaz – Brosteni – Vatra Dornei, auzisem ca drumul este foarte frumos, cu multe curbe, mai ales în munti, cu peisaje foarte frumoase si in plus, nu mai parcursesem traseul de mai departe de Brasov catre nord niciodata, cu niciun mijloc de transport.

Traseul ce urma sa îl fac

O sa fac un rezumat al calatoriei, pe portiuni de drum si cu hartile aferente fiecarei portiuni si o sa pun mai multe poze, ca nu prea am spirit de povestitor în amanunt…Sa-i dam drumul:

02 septembrie 2009, la ora 6 dimineata eram jos, lânga Sleipnir, cu bagajul în spate si pregatiti amândoi pentru drumul lung ce ne astepta în acea zi:

Sleipnir,putin cam murdar dar gata de drum

Ora 06.00 – Kilometraj de pornire (274+1000 dinainte )

Drumul intre Bucuresti si Ploiesti a fost liber, fara probleme, in plus am traversat centura Ploiestiului foarte repede si la capat, înainte de a reintra pe DN1, spre Brasov, am ochit o benzinarie Petrom si am facut o pauza de 2 tigari si o cafea plus telefonul promis catre copilotul virtual, se stie el .

Bucuresti – Ploiesti

Ora 07.20 – Pauza de cafea la benzinarie

Dupa 25 de minute de pauza binevenita, mi-am luat talpasita catre Brasov, cu gandul sa trec cat mai repede de Valea Prahovei si de lantul de statiuni de pâna acolo. Drum întins, cu multe curbe la care m-am aplecat stânga-dreapta cât de mult mi-a permis Sleipnir, putin cam rece, mai ales în munte si cativa stropi de ploaie pe viziera, dar nu m-au speriat . Si astfel, dupa o ora si ceva de la ultima pauza, am oprit la o pensiune de la Timisul de Jos, pentru a manca, a bea o cafea calda, a fuma cateva tigari si a comunica cu copilotul. A, si doua poze:

Ploiesti – Timisu de Jos

Muntii Piatra Mare sub patura de ceata a diminetii

Ora 09.30 – Pauza pe marginea DN1, la o cafea

Dupa ce am mancat o omleta si am baut o cafea fierbinte, mi-am dat seama ca inca nu ma incalzisem, asa ca am scos din rucksac bluzonul si l-am luat pe mine pentru urmatoarea etapa a traseului, desi catre Brasov se întrezarea ca va fi cer senin si cald. Am repornit la drum putin tremurând si dupa cativa kilometri, am ajuns la intrarea în Brasov, unde am vazut un indicator de genul “de ocolire” a orasului cu indicare a directiei catre Sf. Gheorghe, asa ca ma bag pe drumul de centura, care am constatat pana la urma ca tot in oras m-a dus, dar mai spre iesire. Norocul meu ca erau indicatoare destule dupa care am putut sa ma orientez si reorientez . Las Brasovul in urma si intru pe drumul catre Targu Secuiesc si Sf. Gheorghe si acum tot asteptam sa dau de intersectia in care trebuia sa fac la stanga, pe drumul bun. Într-un final, dupa 25-26 km de mers mai mult cu ochii dupa indicatoare, ajung la acea rascruce de drumuri, semnalizez stânga, ma asigur, trec intersectia si îmi continui drumul, fericit ca nu m-am ratacit. Starea drumului…destul de ok, doar ca se putea mai mult (multe denivelari si cateva locuri cu gropi/gropite). Înainte de Sf. Gheorghe hotarasc sa ma opresc si sa fumez o tigara, sa-mi dau bluzonul jos, ca deja se facea cald si sa fac cateva fotografii

Timisu de Jos – Sfântu Gheorghe

În departare, orasul Sfântu Gheorghe

Pauza de tigara si baie de soare

Plec mai departe, cu gandul ca poate dupa oras voi gasi drum mai bun, dar de unde…începea sa se strice din ce in ce mai tare, gropi mai dese, mai mari, denivelari mai accentuate pe carosabil. Doar peisajul ma facea sa nu iau prea mult in seama starea drumului, desi eram cu un ochi in peisaj si cu unul pe asfalt, sa ocolesc cât de mult puteam gropi, denivelari. A, si inca ceva ce mi-a placut la nebunie pe acest drum: curbele. Un drum foarte serpuit, tocmai bun “de dat cu genunchiul pe jos”, ceea ce am si facut, atat cât mi-a permis drumul. Înainte de Baile Tusnad am hotarât sa fac o pauza mai lunga, sa ma dezmortesc, sa fumez 3-4 tigari si sa-l tin pe copilot la curent cu starea mea, cu pozitia pe harta, cu starea drumului si sa prind câteva cadre

Sfântu Gheorghe – Baile Tusnad

Ora 11.55 – Pauza dinainte de Baile Tusnad, la granita dintre Covasna si Harghita

La Hotarul Ciucului

Sleipnir, la hotarul dintre Covasna si Harghita

Dupa 25 de minute de pauza imi iau inima-n dinti si repornesc la drum, destinatia urmatoare fiind Miercurea-Ciuc-ul, insa constat cu stupoare ca de la intrarea in Tusnad si pana la urmatoarea oprire, drumul era mai bun (cel putin lipseau gropile mari si erau mai putine denivelari) si cu mai multe curbe si mai largi si mai stranse, o placere sa te dai cu motorul pe-acolo. Si peisajul era foarte frumos, însa nu m-am mai oprit sa fac fotografii, ma simteam foarte bine în sa. Pe la Miercurea-Ciuc am ajuns dupa 45 de minute, am oprit într-o benzinarie Petrom, mi-am luat o apa plata, am fumat doua tigari, am facut update telefonic pe harta pilotului meu virtual si am prins câteva cadre

Baile Tusnad – Miercurea Ciuc

Ora 13.05 – Pauza la PetromV

Sleipnir îsi raceste motorul în compania unui mastodont

Pornesc din nou la drum, trec in fuga prin Miercurea-Ciuc si ma indrept catre Gheorgheni, un orasel foarte frumos si cu traditie în evenimente motociclistice (renumita întrunire a motociclistilor de la Gheorgheni despre care cred ca a auzit o gramada de lume). Pe portiunea asta de traseu am intalnit mai tot felul de drumuri: si gaurite, si denivelate, si curbate, si in lucru (a trebuit sa astept la vreo doua semafoare), si proaspat asfaltate, ca la un moment-dat abia asteptam sa ajung în Gheorgheni si sa fac o pauza mai lunga. Cu vreo 5 km înainte de oras nu mai puteam…am oprit pe dreapta, mi-am dat casca jos si mi-am aprins prima tigara, pe care am savurat-o de parca n-as mai fi fumat de trei zile. Apoi mi-am mai aprins una si am scos aparatul pentru photosession:

Ajuns într-un final în Gheorgheni, am cautat o benzinarie, mi-am facut plinul si m-am indreptat catre iesirea din oras, spre Lacu Rosu si Cheile Bicazului, traversând tot oraselul. Localitate curata, cu o multime de case si puncte de interes turistic, ce-ti dau impresia ca nu ai fi în România, doar ca starea strazilor te readuc cu picioarele pe pamant (în cazul meu cu rotile pe carosabil) si realizezi ca nu ai intrat în nici o alta tara mai civilizata, tot în mandra Românica esti:

Miercurea Ciuc – Gheorgheni

Ora 15.15 - Biserica Armeano-catolica, datata din 1748

Poarta principala a bisericii armenesti

O alta biserica in Gheorgheni

Drumul de piatra cubica din Gheorgheni, îndurat de Sleipnir

Dupa alte 2 tigari fumate, sesiune foto si informarea copilotului referitor la pozitia pe harta, ma sui pe calut si pornesc mai departe, destinatia urmatoare fiind Lacul Izvorul Muntelui, Bicaz, aventurându-ma pe un drum plin de peisaje mirifice, în urcare catre Cheile Bicazului, dar în acelasi timp, din ce în ce mai gaurit, mai denivelat, cu mare grija de a ocoli gropile care erau una langa alta (totusi, nu am scapat de câteva ori sa nu feresc o gropita si sa dau intr-o groapa mult mai mare, si sa înjur prin casca în gura mare). Mi-am zis de zeci de ori in gând ca e mare pacat de asa peisaje si curbe foarte faine, ca nu te poti bucura de ele din cauza starii deplorabile a carosabilului…(eu pe harta mi-am marcat începutul si sfârsitul portiunii cu drum foarte prost, am facut o acolada si am scris mare “DRUM PRAF” ). Dupa 35-40 de minute de chopper-enduro, nu am mai rezistat în sa, si totodata ajuns la Lacu Rosu, am oprit din nou pentru a fuma o tigara. Si mi-am zis ca daca tot nu ma pot bucura de drum, macar sa ma bucur de peisaj si sa fac cateva fotografii:

Ora 16.15 – Intrarea în Cheile Bicazului

Drept sa spun, m-am oprit în acea zona de 3-4 ori, pentru a prinde cateva cadre cât mai bune, apoi am plecat mai departe, cu gândul de a opri si în Chei, pentru alte fotografii si înca 2-3 tigari (merge de minune sa fumezi intr-o zona cu peisaje asa de faine), si tot pe acelasi tip de drum, “proaspat asfaltat”

În directia aceea trebuia sa merg mai departe

Din directia aceea veneam, dupa zona de enduro-chopperism

Sleipnir la artizanat în Cheile Bicazului

Dupa Chei se coboara pe un drum putin mai bun, lipsesc cateva gropi doar , am trecut printr-o multime de satuce de munte si pe la ora 17 jumatate eram la barajul de la Lacul Izvorul Muntelui. Ajuns acolo, aveam tendinta de a merge mai departe, pentru ca drumul incepea sa para mult mai acceptabil, însa mi-am dat seama ca trecuse destul de mult timp de cand nu am mai mancat, asa ca am poposit la o pensiune care era pe malul lacului si am luat o pauza mai lunga pentru o ciorba de vacuta, un piept de pui la gratar, o cafea cu cateva tigari si bineinteles, fotografii

Gheorgheni – Bicaz, cu pauzele de rigoare

Ora 18.20 – Pensiune pe malul lacului Izvorul Muntelui

Dupa o bine-meritata pauza de masa, pornesc la drum cu gândul sa nu ma prinda prea curând noaptea pe drum, pe un drum foarte întretinut, cu curbe deosebit de faine (am avut o gramada de locuri unde sa ma aplec ), cu lacul în partea stanga si muntele în partea dreapta, însa bucuria a durat pâna am trecut de Poiana Teiului si am început urcusul catre Vatra Dornei, tinând cursul râului Bistrita, unde traseul parca era o copie fidela a portiunii dintre Gheorgheni si Cheile Bicazului (la fel de multe curbe, însa si la fel de multe gropi si denivelari), asa ca, un drum pe care îl estimam ca îl voi parcurge în doua ore, a trebuit sa îl parcurg în patru ore. De oprit, am oprit aproape din ora în ora pentru pauzele scurte de tigara, însa fotografii nu am mai facut deoarece se lasase deja întunericul si frigul de pe malul râului si nu se mai distingea mai nimic.

Bicaz – Vatra Dornei

Am ajuns într-un final acasa destul de înghetat, însa fericit ca am fost în stare sa parcurg un drum asa de lung, si singur, si fara probleme caracteristice motociclismului. Dupa ce l-am parcat pe Sleipnir am mai apucat sa îi fac cateva fotografii, asa, ca de sfarsit de calatorie, apoi m-am bagat în casa, lânga soba, la un bine-meritat pahar de palinca.

Sleipnir, dupa un drum destul de epuizant

Ora 22.30 – Kilometrajul de la sfarsitul zilei

Concluzii în urma traseului:

• kilometri parcursi: 536 km;
• benzina consumata: aproape 2 plinuri (cam 30 litri);
• buget utilizat: aproximativ 200 RON;
• experienta acumulata, în toate conditiile de drum.